YOGA nu poate fi cunoscută decât pe calea yogei!

Metoda de meditație ascetică numită yoga („unire”) există în India din perioada vedică. În timpul lui Buddha (560-480), ea era foarte mult practicată. Yoga este unirea sufletului cu Ființa supremă printr-o concentrare a gândirii asupra ei și printr-o gimnastică a respirației.
Pe la 150 a. Chr., Patanjali a expus practicile și tradițiile sistemului yoga în celebrele sale reguli numite yoga-sutra. Marco Polo, pe la 1296, ne dă o descriere foarte vie a yoginilor (cei care practică yoga). Astăzi adepții acestei ciudate filosofii sunt în India în număr de vreo trei milioane.
Cei care practică yoga caută să-și purifice sufletul de legăturile sale trupești și să realizeze o cunoaștere și o putere supranaturale. Este o încercare de-a ajunge la iluminare și la mântuire prin asceză și abținere, ispășind în cursul unei singure vieți toate păcatele săvârșite de suflet în cursul încarnărilor precedente.
Această iluminare se dobândește treptat, trecând prin opt etape:
1. Yama sau moartea dorinței. Yoginul practică ahimsa („nevătămarea”oricărei ființe) și castitatea, renunță la orice cercetare personală și se eliberează de toate instinctele materiale.
2. Niyama, care constă în observarea anumitor reguli preliminare: curățirea, bucuria sufletească, pietatea, studiul.
3. Asana („poziția”): prin ea se urmărește oprirea oricărei mișcări, precum și a oricărei senzații. Poziția cea mai recomandată e încrucișarea picioarelor și a mâinilor într-un anumit fel, aplecarea bărbiei pe piept și îndreptarea privirii spre vârful nasului.
4. Pranayama sau controlul respirației. Prin aceste exerciții se poate ajunge să se evite orice lucru, afară de respirație, și să se golească spiritul de orice conținut, astfel încât să fie pus în starea de vid pasiv, care trebuie să preceadă absorbirea în sufletul universal. În același timp omul trebuie să se desprindă să trăiască cu un minimum de aer, astfel încât să poată sta și îngropat de viu câtva timp.
5. Pratyahara („abstracțiunea”): spiritul a căpătat controlul asupra tuturor simțurilor: de aceea el se poate ține departe de toate obiectele sensibile.
6. Dharana („concentrarea”): ea este identificarea intelectului și a simțurilor cu o idee sau cu un obiect pe care le ocupă în întregime, cu excluderea oricărui lucru. Când cineva e în stare să-și fixeze mintea un timp destul de îndelungat asupra unui obiect oarecare, el ajunge să-și elibereze sufletul de orice senzație, de orice gând și de orice dorință. Atunci spiritul, smuls din realitate, rămâne liber pentru a simți esența nematerială a realității.
7. Dhyana sau „meditația”: aceasta-i o stare aproape hipnotică, provocată de dharana: la ea se poate ajunge, spune Patanjali, repetând fără încetare silaba sfântă „om”. În sfârșit, la punctul culminant al yogei, ascetul ajunge la:
8. Samadiu, contemplarea în extaz. Orice gând a dispărut din minte, care, liberată de tot conținutul ei, pierde conștiința existenței ei proprii: spiritul se găsește cufundat în Tot și astfel dobândește o înțelegere fericită și divină a universului în cel Unic. Niciun cuvânt nu poate face pe cel neinițiat să înțeleagă această stare; nicio minte, niciun raționament nu poate să o cuprindă sau s-o formuleze. Yoga nu poate fi cunoscută decât pe calea yogei.
Sursa: Bhagavadgita